Atelierele Aptamil Junior IQ pentru părinți ajung în Orașul Tău!
1 Septembrie - 31 Octombrie
Selectează oraşul în care te afli şi înscrie-te la atelier:
● durata atelierului este de aproximativ 1h şi 30 de minute;
● atelierul este dedicat părinţilor cu copii cu vârsta până la 3 ani;
● participarea este gratuită;
● cursul este susţinut de traineri, psihoterapeuţi şi educatori acreditaţi;
● organizarea este realizată în parteneriat cu grădiniţe şi centre educaţionale din fiecare oraş;
Ce vei învăţa la Atelierele Aptamil Junior IQ pentru părinți?
● Cat de rapid se dezvolta creierul pana la 3 ani si care este impactul asupra copilului.
● Cum poţi transforma interacţiunea cu copilul într-un joc educaţional.
● Cum pot fi accelerate prin joc învăţarea şi capacităţile cognitive ale copilului.
Dezvoltarea creierului de la concepție până la vârsta de 3 ani

Fetus
Creierul uman începe să se formeze foarte devreme în perioada intra-uterină, la doar trei săptămâni după concepere, elementul cheie în această perioada fiind formarea tubului neural.Află mai mult
Arată mai puţin

0-1 Ani
Creierul continuă să se dezvolte într-un ritm uimitor pe parcursul primului an. Cerebelul se triplează ca mărime, ceea ce pare să aibă legatură cu dezvoltarea rapidă a abilităţilor motrice dinAflă mai mult
Arată mai puţin

1 - 2 Ani
În aceasta perioada, cele mai dramatice schimbări implică zonele legate de limbaj, care dezvoltă mai multe sinapse şi devin interconectate. Aceste schimbări corespund unei creşteri importante aAflă mai mult
Arată mai puţin

2+ Ani
Densitatea sinapselor în cortexul prefrontal îşi atinge apogeul în acest an, ajungând la 200% din nivelul adult. În această etapă, copiii pot folosi eficient trecutul pentru a interpreta evenimenteAflă mai mult
Arată mai puţin
Este Bine să Știi
Locații Ateliere

Gradinita Comenius
Constanta